Un joc politic și militar periculos: Generalul Averescu refuză să îndeplinească ordinele superiorilor

Primăvara anului 1917 a fost una extrem de dificilă pentru România. Aproape două treimi din teritoriul țării era ocupat de trupele Puterilor Centrale, mare parte din armata țării era distrusă după luptele din toamna anului 1916, iar sosirea verii anunța noi lupte. În asemenea condiții, conducerea politică și militară a României încerca să refacă și să înzestreze armata. Nu lipseau însă nici jocurile politice la Iași, care deveneau extrem de periculoase pentru soarta României.

La toate problemele extrem de dificile cu care se confrunta România în primăvara anului 1917 s-a adăugat una mai puțin așteptată, dar care va avea efecte extrem de nocive nu doar asupra spațiului românesc, ci și asupra spațiului european, revoluția rusă. Izbucnită în 23 februarie/8 martie 1917, revoluția rusă a ajuns în primăvara anului 1917 să contamineze și soldații ruși din România. Manifestările acestora puneau în pericol Familia Regală și guvernul român instalat la Iași.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

„Unitățile rusești, trupe adunate în jurul depozitelor de la Nicolina și de la Socola, sporite cu toate pâlcurile răzlețe în treacăt dinspre și înspre front, începuseră să se agite și căutau să se amestece în treburile românești. Au început prin acele manifestări caracteristice ale revoluției rusești, nesfârșitele şi monstruoasele defilări cu steaguri roșii și cu pancarte (…). Unii mai strigau și `Jos regele!` și `Trăiască Racovski!` Guvernul nu dispunea decât de foarte puţine trupe la Iași și nici n-ar fi voit să înceapă, cu drept cuvânt, o luptă cu rușii bine înarmați și încă foarte numeroși pe frontul nostru și tocmai în momentul când Aliaţii așteptau minuni de la ofensiva lui Kerenski, animatorul armatei revoluționare.

Sovietul de la Nicolina nu se mulțumise însă cu manifestările de stradă și începuse să trateze direct cu guvernul, ca putere cu putere, peste capul generalului Scerbacev (conducătorul trupelor ruse de pe frontul românesc, n.a.), care pierduse aproape toată autoritatea asupra trupelor de sub ordinele sale”, consemna Constantin Argetoianu.

Cristian Racovski, eliberat de soldații ruși

Evenimentele aveau să degenereze rapid la Iași, iar soldații ruși au luat cu asalt închisoarea unde era deținut liderul socialist Cristian Racovski, profitând de slăbiciunile autorităților române. Și mai grav, sovietele soldaților ruși discutau chiar despre înlăturarea regelui Ferdinand din conducerea statului român.

„Printre altele, rușii cereau și eliberarea lui Racovski, deținut în închisoarea de la Iași. Atitudinea guvernului Brătianu în afacerea Racovski dă măsura zăpăcelii regimului. Liderul socialist Cristian Racovski fusese arestat, după cum se știe, fiindcă deşi expulzat fusese găsit pe teritoriul României; în fapt chestiunea se complicase fiindcă Racovski, bulgar născut în Dobrogea, se pretindea român şi ceruse prin justiție recunoașterea calității sale de cetățean și anularea decretului de expulzare.

Procesul era în curs în momentul declarării războiului şi guvernul socotise prudent să menție un atât de cunoscut și periculos agitator, arestat în prevenție. În loc să termine procesul în București într-un fel sau altul, guvernul cărase pe Racovski cu el în Moldova, îl ținuse câtva timp în închisoarea de la Botoșani și-l mutase în cursul iernii la Iași. (…)

Ministerul de Interne, Siguranța Generală și prefectura Poliției n-au mișcat nici din urechi și afacerea s-a terminat în ziua de Sf. Gheorghe prin samavolnica eliberare a lui Racovski de către soldații ruși, în cântecul Internaționalei. Fără nicio rezistență, căci autoritățile noastre intraseră în gaură de șarpe, încântate că bolșevicii se mulțumiseră cu atât și nu puseseră în execuție și planul de detronare a regelui, plan pe de lung discutat în Sovietele lor. Familia regală fusese chiar expediată cu două zile înainte la Bacău, la generalul Averescu, iar Brătianu, Take Ionescu și mai toți miniștrii se ascunseseră pe unde putuseră”, menționa Argetoianu.

Jocul periculos al generalului Averescu

Era clar că asupra României plana un pericol uriaș, iar pentru a-i face față, prim-ministrul Ionel Brătianu și șeful Marelui Cartier General al Armatei Române, generalul Constantin Prezan, s-au gândit să apeleze la singurele trupe române care puteau face față soldaților ruși din Iași.

Trupele pe care Marele Cartier General al Armatei Române dorea să le aducă la Iași erau dispuse pe linia frontului sub comanda generalului Alexandru Averescu. Acesta a refuzat însă ordinul de a transfera două divizii de sub comanda sa, invocând tot felul de pretexte.

De fapt, Averescu era angrenat într-un „război” atât cu Ionel Brătianu, cât și cu generalul Prezan, la mijloc fiind prezente și calcule politice.

„Pericolul rusesc se propagase şi guvernul se simțea dezarmat față de el. Refacerea Armatei I mergea greu și încet, mai ales în jurul Iașilor, unde regimentele abia recompletate fuseseră decimate de tifosul exantematic. Brătianu și Prezan gândiseră să aducă trupe din Armata a II-a. Măsura era justificată faţă de atitudinea rușilor, și mai avea și avantajul că slăbea pe Averescu, care arăta tot mai mult colții prietenilor de la Iași.

Marele Cartier hotărî să ia două divizii de la Armata a II-a şi să le încadreze în Armata I și dete ordinele în consecinţă. S-a întâmplat atunci acest lucru grav: Averescu a refuzat să execute ordinul și a păstrat cele două divizii, cerând Marelui Cartier să revie asupra dispozițiunilor luate, sub cuvânt că nu-și putea dezorganiza armata. Că, fără să aibă ceva precis în minte, Averescu se gândea și la o eventuală acțiune politică și nu voia nici din acest punct de vedere să-și slăbească efectivele, nu încape nici o îndoială. O dovedește și răspunsul pe care l-a dat argumentelor de ordin special invocate de guvern pentru proiectata mișcare de trupe.

Dacă siguranța guvernului era într-adevăr amenințată de ruși, nu erau după Averescu decât două soluții: sau să se mute guvernul la Bacău, sau să vie el la Iași cu trupele disponibile din armata sa și să arunce pe ruși peste Prut. Generalul garanta în ambele ipoteze liniștea guvernului. Dar în ambele ipoteze guvernul devenea prizonierul lui, și asta urmărea și el”, nota tot Constantin Aregtoianu

Guvernul nu îl sancționează pe Averescu, dar nici nu-i urmează sfaturile

Guvernul condus de Ionel Brătianu nu l-a sancționat în niciun fel pe Averescu pentru nesocotirea ordinelor, dar nici nu i-a urmat sfaturile sale.

După câteva tentative eșuate de negociere, intervenția trupelor române care nu erau pe front a pus capăt agitațiilor revoluționare ale soldaților ruși din zona Iașiului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O întâlnire controversată: Regele Ferdinand se întâlnește pe ascuns cu generalul Alexandru Averescu

Mareşalul Averescu, eroul care a reprimat însă răscoala ţăranilor şi l-a ajutat pe Carol al II-lea să instaureze dictatura

Întâlnirea secretă a lui Ionel Brătianu cu liderii militari ai Antantei

Manevra de la Flămânda, o operațiune controversată. „Dacă continuai, eram pierdut”